1. PROROGAREA COMPETENTEI

Intelegem prin prorogare de competenta extinderea competentei unei instante asupra unor pricini care in mod obisnuit nu ar intra in sfera sa de competenta.

In functie de temeiul in baza caruia are loc,prorogarea poate fi:

1.Legala

2.Judecatoresca

3.Conventionala / Voluntara

1.Prorogarea legala

Opereaza in temeiul legii,mai precis in cazurile expres prevazute de lege si anume:art.17 din Codul de Procedura Civila dispune ca cererile accesorii si incidentale sunt in caderea instantei competente sa judece cererea principala.Regula se aplica in urmatoarele situatii:

-cand actiunea reclamantului are mai multe capete de cerere,dintre care unele accesorii ceea ce ar determina competente diferite insa acestea vor fi solutionate de instanta competenta sa solutioneze cererea principala.

-in cursul procesului se formuleaza cereri pentru luarea unor masuri asiguratorii,ca sechestrul judiciar,asigurator,poprirea asiguratorie sau cereri pentru asigurarea dovezilor(art.235-236,Cod Procedura Civila).Acestea vor fi solutionate de instanta competenta sa judece cererea principala.

-cand paratul invoca pretentii propii impotriva reclamantului pe calea cererii reconventionale sau cand se formuleaza cereri prin care se largeste sfera procesului prin participarea la judecata a tertelor persoane(interventia voluntara,chemarea in judecata a altor persoane,chemarea in garantie si aratarea titularului dreptului).Aceste cereri incidentale se solutioneaza de instanta competenta sa judece cererea principala.

-cazul prevazut de art.9 din Codul de Procedura Civila,potrivit caruia in situatia coparticiparii procesuale pasive reclamantul poate introduce cererea de chemare in judecata la instanta domiciliului oricareia dintre parati.

-cazul prevazut de art.164 din Codul de Procedura Civila,potrivit caruia in caz de conexitate.Exista conexitate ori de cate ori doua sau mai multe cereri aflate in fata aceleiasi instante sau instante diferite dar de acelasi grad,in care figureaza aceleasi parti sau chiar alte parti care au prin obiectul si cauza lor o stransa legatura astfel incat se justifica judecarea lor impreuna,evitandu-se in acest fel pronuntarea unor solutii contradictorii care ar putea sa apara daca judecata s-ar face separat.Conexarea poate fi facuta la cererea partilor sau din oficiu,dosarul urmand sa fie trimis instantei sesizate antai,cu exceptia situatiei in care ambele parti ar solicita trimiterea lui la una din celelalte instante sau cand una din pricini e de competenta unei instante si partile nu pot inlatura competenta acesteia.Daca numai una din cereri se afla in stare de judecata,instanta va putea dispune disjungerea (art.165)insa instanta competenta prin conexare va ramane in continuare competenta si dupa disjungere.

2.Prorogarea judecatoreasca sau judiciara

          Opereaza in baza unei hotarari judecatoresti si anume:

a)-in caz de recuzare a tuturor judecatorilor unei instante-art.33

b)-in caz de stramutare de pricini-art.40(2)

c)-in caz de delegare a unei instante-art.23

d)-in caz de admitere a recursului si de casare  cu trimitere la alta instanta decat aceea care a judecat prima data fondul, dar egala in grad cu aceasta-art.312(2)

e)-in cazul in care se dispune administrarea de probe prin comisie rogatorie efectuata de o alta instanță egala in grad

3.Prorogarea conventionala sau voluntara

Opereaza in baza unei intelegeri a partilor in acele cazuri in care legea permite acestora sa deroge  de la normele de competenta,respectiv,in cazul normelor de competenta teritoriala de natura dispozitiva.Conventia partilor poate sa rezulte din inserarea intr-un contract incheiat de parti a unei clauze atributive de competenta sau dint-o conventie separata prin care partile convin ca in caz de litigiu cauza sa fie judecata de alta instanta decat cea care este competenta in mod normal.Conventia poate fi scrisa sau verbasa,in acest din urma caz putandu-se face numai in fata instantei alese care va lua act de intelegerea partilor prin incheiere de sedinta.Pentru a fi valabila conventia trebuie sa indeplinesca anumite conditii:

1-partile sa aiba capacitate procesuala de exercitiu,iar consimtamantul lor sa fie liber si neviciat

          2-conventia sa fie expresa in sensul ca instanta aleasa sa fie expres determinata, in asa fel incat sa evite orice discutii sau confuzii.

          3-instanta aleasa de parti sa nu fie incompetenta absolut.

Alegerea instantei se poate face inainte de ivirea litigiului atunci cand legea nu interzice  expres acest lucru. Alegerea poate interveni si dupa nasterea litigiului si sesizarea unei instante pana la prima zi de infatisare.Aceste cazuri sunt insa rare pentru ca dupa sesizerea instantei e putin probabil sa se ajunga la o intelegere,chiar avand acest  obiect obiect limitat de competenta.

O forma speciala de clauza atributiva de competenta este alegerea de domicilui la care face referire art.93 din Codul de Procedura Civila.Daca alegerea s-a facut in interesul reclamantului actiunea va putea fi introdusa fie la instanta domiciliului real al paratului fie la instanta domiciliului ales in interesul reclamantului.

Daca alegerea s-a facut in interesul exclusiv al paratului sau in interesul ambelor parti reclamantul urmeaza sa sesizeze instanta domiciliului ales fara a mai avea un drept de optiune.Intelegerea privitoare la competenta e obligatorie pentru parti.Astfel,daca intelegerea a fost facuta in interesul paratului sau al ambelor parti ,ea e in principiu irevocabila,neputandu-se reveni asupra ei decat printr-un nou acord in sens contrar.Numai cand alegerea s-a facut in intersul reclamantului,acesta poate sa renunte la beneficiul clauzei de alegere fara ca paratul sa se poata opune.

Daca partile au determinat competenta altei instante decat cea prevazuta de lege si totusi reclamnantul sesizeaza instanta competenta potrivit legii paratul va putea cere declinarea competentei insa numai pana la prima zi de infatisare intrucat necompetenta in acest caz este relativa.

2. ELEMENTELE ACTIUNII CIVILE

Principalele elemente ale actiunii civile in justitie sunt: a) partile; b) obiectul; c) cauza.

2.1. Partile

Acestea sunt: pe de o parte, cea care pretinde ceva, iar pe de alta parte, cea care se opune, care contesta aceasta pretentie ori care a incalcat un drept.

In procesul civil partile poarta urmatoarele denumiri: reclamant (cel care cere) si parat (cel chemat in judecata), iar in caile de atac: apelant sau recurent si intimat.

In faza executarii silite, partile au urmatoarele calitati: de creditor si debitor.

In procedura contestatiei la executare sau a contestatiei impotriva desfacerii contractului de munca, partile se numesc: contestator si intimat.

Trebuie subliniat ca partile sunt cele intre care s-a legat raportul juridic litigios si nu reprezentantii (legali sau conventionali) ai acestora.

2.2. Obiectul actiunii civile

Acesta il constituie intotdeauna protectia unui anume drept subiectiv sau a unor interese pentru realizarea carora calea justitiei este obligatorie.

Obiectul actiunii este totodata ceea ce partile inteleg sa supuna judecatii, ceea ce ele pretind ca instanta sa verifice, sa aprecieze, sa constate, sa judece.

Prin urmare, de regula, in sens restrans, obiectul actiunii civile coincide cu obiectul cererii de chemare in judecata si este reprezentat de pretentia concreta a reclamantului: restituirea unei sume de bani, rezilierea unui contract, desfacerea casatoriei etc.

2.3. Cauza actiunii civile

Cauza actiunii civile, de regula, o reprezinta temeiul juridic al cererii, fundamentul legal al dreptului pe care una dintre parti il valorifica impotriva celeilalte parti (de exemplu: titlul de proprietate, contractul etc.). Pe de o parte, prin cauza actiunii civile trebuie inteles scopul catre care se indreapta vointa celui care reclama sau care se apara.

De cele mai multe ori, cauza actiunii civile nu este identica cu cauza cererii de chemare in judecata. De exemplu, in cazul in care se revendica un bun de la o persoana, cauza actiunii o constituie detinerea abuziva a bunului de acea persoana si vointa de a face ca aceasta detinere sa inceteze (prin urmare scopul urmarit), iar cauza cererii de chemare in judecata poate fi: contractul, succesiunea, titlul de proprietate etc.

3. Arătarea titularului dreptului,

posibilitate recunoscută de lege pârâtului ce deţine un lucru pentru altul ori exercită un drept asupra acelui lucru, de a-l indica pe cel în numele căruia deţine bunul sau exercită dreptul.

1) A.t.d. poate fi utilizată doar dacă sunt întrunite şi următoarele cerinţe specifice:

a) cererea privind a.t.d. să fie promovată de pârâtul ce deţine cu titlu precar un lucru sau care exercită, în numele altuia, un drept asupra bunului respectiv (cum este cazul depozitarului, chiriaşului etc);

b) prin acţiunea principală să se urmărească valorificarea unui drept real; această cerinţă are şi semnificaţia de a limita domeniul de aplicabilitate a instituţiei; astfel, cererea privind a.t.d. nu poate fi promovată în acţiunile strict personale, în litigiile de muncă şi nici în cadrul litigiilor privitoare la stabilirea răspunderii civile delictuale.

2) Cererea privind a.t.d. se poate formula doar de pârât şi se depune odată cu întâmpinarea, iar, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la prima zi de înfăţişare; ea va fi motivată, fie în cuprinsul întâmpinării, fie printr-o petiţie separată; de asemenea, se va comunica, prin grija instanţei, terţului arătat ca titular al dreptului.

3) Cererea privind a.t.d. produce anumite efecte specifice, ce diferă însă în funcţie de poziţia adoptată de terţ:

A) în ipoteza în care terţul recunoaşte susţinerile pârâtului, acesta din urmă va fi scos din cauză; se realizează astfel înlocuirea uneia dintre părţi cu o altă persoană; scoaterea din proces a pârâtului presupune întrunirea cumulativă a următoarelor două condiţii:

a) recunoaşterea de către terţ a calităţii de titular al dreptului;

b) acordul reclamantului. în prezenţa celor două condiţii, terţul dobândeşte legitimare procesuală pasivă (calitatea de pârât).

B) Dacă terţul neagă arătările pârâtului sau nu se înfăţişează, litigiul se va soluţiona în continuare cu privire la ambele cereri, pronunţându-se o singură hotărâre; în aceste condiţii terţul va dobândi calitatea de inter-venient forţat.

4) Cererea privind a.t.d. determină şi următoarele efecte comune oricărei forme de participare a terţelor persoane în procesul civil:

a) prorogarea competenţei instanţei sesizate cu cererea principală şi asupra cererii incidente;

b) luarea de către terţ a procedurii în starea în care aceasta se află în momentul introducerii sale în proces.

Detalii: https://legeaz.net/dictionar-juridic/aratarea-titularului-dreptului

1. PROROGARE DE COMPETENŢĂ,

prelungirea sau extinderea competenţei unei instanţe şi asupra unor cereri pe care în mod obişnuit, în cadrul competenţei sale normale, nu le-ar putea rezolva. P.c. poate avea loc numai cu respectarea normelor de competenţă generală, sens în care o instanţă judecătorească nu-şi prorogă competenţa pentru a soluţiona o cerere care reclamă competenţa unui organ din afara sistemului judiciar.

După sursa care o determină, p.c. poate fi:

a) legală: când o instanţă, sesizată în mod normal cu o cerere de competenţa sa, este autorizată printr-o dispoziţie expresă a legii să rezolve, totodată, şi o altă cerere, care nu intră în cadrul competenţei sale normale (de exemplu, cererile accesorii şi incidentale sunt în căderea instanţei competente să judece cererea principală);

b) judiciară: când este stabilită printr-o hotărâre judecătorească, de regulă, a unei instanţe superioare pe seama unei instanţe inferioare (de exemplu, cazul strămutării sau al casării cu trimitere la o altă instanţă decât aceea care trebuia să judece sau care a judecat fondul);

c) convenţională: când părţile, expres sau tacit, se înţeleg ca pricina dintre ele să fie judecată în fond de către o altă instanţă necompetentă după lege să o rezolve (de exemplu, în cazul în care pârâtul, deşi cunoaşte favoarea ce i se face, consimte expres ca pricina să fie judecată de instanţa sesizată, alta decât aceea a domiciliului său); p. convenţională nu poate opera cu încălcarea normelor de ordine publică privitoare la competenţă [v. şi competenţă materială; competenţă teritorială].

Detalii: https://legeaz.net/dictionar-juridic/prorogare-de-competenta

§2.   Prorogarea de competenta

Prorogarea competentei intervine in cazul in care o instanta competenta sa solutioneze cererea cu care a fost sesizata de catre reclamant devine competenta sa judece si alte cereri care in mod obisnuit nu intra in competenta sa.

Prorogarea competentei poate interveni in temeiul legii ( prorogare legala), al unei hotarari judecatoresti ( prorogare judecatoreasca), sau in temeiul conventiei partilor(prorogare conventionala sau voluntara).

2.1. Prorogarea legala

Prorogarea legala intervine in cazurile expres prevazute de lege, si anume de art.9, art. 17 si art. 164 C.p.c.

Art.9 prevede ca, in cazul coparticiparii procesuale pasive, reclamantul poate introduce cererea la domiciliul oricaruia dintre parati. O data ce una dintre instante a fost sesizata, ea devine competenta sa solutioneze litigiul si in raport cu paratii care domiciliaza in circumscriptiile altor instante;

Art. 17 dispune ca cererile accesorii si incidentale sunt in caderea instantei competente sa judece cererea principala;

Conexitatea , prevazuta de art.164 si 165 c.p.c, presupune existenta a doua sau mai multe pricini ce se afla inaintea aceleiasi instante sau a unor instante diferite,dar de acelasi grad, in care sunt aceleasi parti, sau chiar impreuna cu altele, si al caror obiect sau cauza au intre ele o stransa legatura. Conexarea este posibila numai daca nu se incalca normele de ordine publica in materie de competenta.

 2.2.  Prorogarea judecatoreasca

Prorogarea judecatoreasca a competentei intervine in temeiul unei hotarari judecatoresti, pronuntata in temeiul unui text de lege care indreptateste instanta sa pronunte o hotarare ce are drept consecinta judecarea unei cereri de o instanta care, in mod normal, nu ar fi competenta.

Cazurile de prorogare judecatoreasca sunt urmatoarele:

a)stramutarea pricinilor(art.37-40 C.pr.civ.).

Textele incidente sint urmatoarele: 

„Art. 37 Cand una din parti are doua rude sau afini pana la gradul al patrulea inclusiv printre magistratii instantei, cealalta parte poate cere stramutarea pricinii la o alta

instanta de acelasi grad.

Stramutarea pricinii se mai poate cere pentru motive de banuiala legitima sau de siguranta publica. Banuiala se socoteste legitima de cate ori se poate presupune ca nepartinirea judecatorilor ar putea fi stirbita datorita imprejurarilor pricinii, calitatii partilor ori vrajmasiilor locale. Constituie motive de siguranta publica acele imprejurari care creeaza presupunerea ca judecata procesului la instanta competenta ar putea produce tulburarea ordinii publice.

Art. 38. - Stramutarea pentru motiv de rudenie sau de afinitate trebuie ceruta mai inainte de inceperea oricarei dezbateri; cea intemeiata pe banuiala legitima sau siguranta publica se poate cere in orice stare a pricinii.

Stramutarea pentru siguranta publica se poate cere numai de procurorul de la Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.

Art. 39. - Cererea de stramutare intemeiata pe motive de rudenie sau de afinitate se depune la instanta imediat superioara.

Cererea de stramutare intemeiata pe motive de banuiala legitima sau de siguranta publica se depune la Inalta Curte de Casatie si Justitie.

Art. 40. - Cererea de stramutare se judeca in camera de consiliu. 
          Presedintele instantei va putea  cere dosarul pricinii si sa ordone, fara citarea partilor, suspendarea judecarii pricinii, comunicand de urgenta aceasta masura  instantei respective. 
          In caz de admitere, pricina se trimite spre judecata unei alte instante de acelasi grad.

Hotararea asupra stramutarii se da fara motivare si nu este supusa nici unei cai de atac. Ea va arata in ce masura actele indeplinite de instanta inainte de stramutare urmeaza sa fie pastrate.

Dispozitiile art. 35 se aplica prin asemanare.”

b) delegarea unei alte instante( art23 c.p.c, in cazul cind , din pricina unor imprejurari exceptionale, instanta competenta este impiedicata un timp indelungat sa functioneze);

c) administrarea unor dovezi prin comisie rogatorie ( art. 169 alin ultim c.p.c.)

d) admiterea recursului si trimiterea spre rejudecare la o alta instanta decat cea care a judecat fondul, dar de acelasi grad( art. 312 alin. 5 c.p.c)

e) recuzarea mai multor judecatori astfel incat sa nu se mai poata constitui completul de judecata ( art.33 c.p.c.).

2.3. Prorogarea conventionala  (voluntara)

Prorogarea conventionala a competentei intervine in temeiul unei intelegeri a partilor, in acele cazuri in care legea permite partilor sa deroge de la regulile de competenta pe care le stabileste, deci in cazul competentei teritoriale reglementate de norme de ordine privata.

Prorogarea conventionala a competentei poate rezulta din inserarea in contractul incheiat de parti a unei clauze atributive de competenta sau printr-o conventie separata. Conventia se poate face si verbal, in fata instantei de judecata alese, care va lua act de intelegerea partilor in incheierea de sedinta.