1. Indreptarea, lamurirea si completarea hotararilor judecatoresti

Indreptarea (art 281 cod pr. civ.)

- vizeaza erorile sau omisiunile cu privire la numele caliatatea si sutinerile partilor sau cele de calcul, orice alte erori materiale din hotarari sau incheieri

- instanta se pronunta la cerere sau din oficiu , inb camera de consiliu, cu citare partilor numai daca sunt necesare lamuriri.

- in caz de admitere , indreptarea se va face in ambele exemplare ale hotararii.

Lamurirea  (art 281¹ cod pr. civ )

- vizeaza situatiile in care sunt necesare lamuriri cu privire la intelesul, intinderea sau aplicarea dispozitivului hotararii ori acesta cuprinde dispozitii potrivnice;

- se pronunta doar la cererea partii de catre instanta, de urgenta, in camera de consiliu, prin incheiere data cu citarea partilor.

- incheierea se va atasa la hotararea din dosarul cauzei si din mapa de hotarari a instantei.

Completarea ( art 281² cod pr. civ )

- vizeaza situatiile in care instanta a omis sa se pronunte asupra unui capat de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, asupra cererilor martorilor, expertilor, traducatorilor, interpretilor sau aparatorilor cu privire la drepturile lor;

- instanta se pronunta numai la cererea partii interesate, formulate in interiorul termenului de promovarea a caii de atac prevazute de lege iar in cazul hotararilor  date in fond dupa casare cu retinere in termen de 15 zile de la pronuntare, de urgenta , cu citarea partilor, pronuntand o hotarare care va fi supusa acelorasi cai de atac ca si hotararea a carei completare s-a dispus.

Partile nu pot fi obligate la cheltuielile impuse de procedura indreptarii, lamuririi, completarii hotararii.

2. înscris sub semnătură privată, înscris întocmit şi semnat de părţi, fără intervenţia vreunui organ de stat. Pentru valabilitatea obligaţiei ce se constată prin î.s.p. se cere o singură condiţie, şi anume semnătura părţii care se obligă. Legea asimilează î.s.p. recunoscut de cel căruia i se opune înscrisului autentic, în raporturile dintre cei care l-au subscris şi cei care le reprezintă drepturile (adică avânzii-cauză), aceasta pentru că şi într-un caz, şi în celălalt, conţinutul înscrisului nu este contestat (la cel autentic, graţie autenticităţii care îl garantează, iar la cel sub semnătură privată, datorită faptului că este recunoscut de părţi). Cel căruia i se opune un î.s.p. poate să-i conteste conţinutul sau semnătura; tot astfel, moştenitorii şi ceilalţi succesori în drepturi ai părţii au dreptul să declare pur şi simplu că nu cunosc scrierea sau semnătura autorului lor, situaţie în care se procedează, după caz, la verificarea de scripte sau la procedura falsului. în privinţa î.s.p. nu operează o prezumţie de validitate de felul celei instituite cu privire la înscrisul autentic. î.s.p. nu sunt supuse unor condiţii speciale de formă şi conţinut, putând fi făcute în orice formă; esenţial pentru validitatea lor este ca ele să fie semnate de cel sau cei care se obligă.

înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, ataşat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat nesuspendat sau nerevocat la momentul respectiv şi generată cu ajutorul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice, este asimilat, în ceea ce priveşte condiţiile şi efectele sale, cu înscrisul sub semnătură privată [v. şi dată certă; bun şi aprobat; formalitatea multiplului exemplar; înscris sub semnătură electronică].

Notiune. Inscrisul sub semnatura privata este inscrisul care constata un act juridic si este intocmit si semnat de parte sau de partile impotriva carora el poate fi folosit ca dovada, fara interventia unui functionar public.

Detalii: https://legeaz.net/dictionar-juridic/inscris-sub-semnatura-privata

3. CERERE RECONVENŢIONALĂ, varietate a cererii de chemare în judecată prin care pârâtul dintr-un proces pendent formulează pretenţii proprii împotriva reclamantului.

Sub aspect procesual, cererea reconvenţională are caracter de cerere incidentă; ea nu exprimă apărarea pe care şi-o face pârâtul faţă de pretenţiile reclamantului şi nici nu se înfăţişează ca o excepţie de procedură, ci constituie mijlocul procesual prin intermediul căruia pârâtul ridică pretenţii proprii faţă de reclamant. Pârâtul devine astfel şi el reclamant, iar demersul său procedural întruneşte caracteristicile unei adevărate cereri de chemare în judecată. Cererea reconvenţională apare astfel ca o contra-acţiune făcută de pârât împotriva reclamantului. De cele mai multe ori ea are drept scop realizarea unei compensaţii judecătoreşti şi împiedicarea obligării pârâtului în măsura cerută de reclamant. Totodată, uneori prin cererea reconvenţională se poate obţine anihilarea totală a pretenţiilor reclamantului şi obligarea lui exclusivă faţă de pârât, după cum se poate obţine paralizarea completă a acţiunii reclamantului, anulându-se actul juridic pe care el îşi fondează pretenţia. Soluţionându-se deodată cu cererea principală în cadrul aceleiaşi pricini, cererea reconvenţională prezintă avantajul de a economisi timp, energie şi cheltuieli pentru părţi, ca şi pentru instanţă, deoarece se evită declanşarea unui nou proces.

Din punct de vedere al condiţiilor de formă şi de conţinut, cererea reconvenţională trebuie redactată în acelaşi fel ca o cerere de chemare în judecată, ea trebuie să fie depusă odată cu întâmpinarea sau, dacă pârâtul nu este obligat la întâmpinare, cel mai târziu la prima zi de înfăţişare. Cererea reconvenţională se poate însă înainta şi după prima zi de înfăţişare dacă reclamantul acceptă sau dacă instanţa apreciază că este în interesul justiţiei să primească cererea incidenţă şi ulterior se timbrează potrivit pretenţiilor solicitate.

Detalii: https://legeaz.net/dictionar-juridic/cerere-reconventionala

SECŢIUNEA a 4-a
Cererea reconvenţională

Art. 209

Noţiune şi condiţii

(1) Dacă pârâtul are, în legătură cu cererea reclamantului, pretenţii derivând din acelaşi raport juridic sau strâns legate de aceasta, poate să formuleze cerere reconvenţională.

(2) În cazul în care pretenţiile formulate prin cerere reconvenţională privesc şi alte persoane decât reclamantul, acestea vor putea fi chemate în judecată ca pârâţi.

(3) Cererea trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute pentru cererea de chemare în judecată.

(4) Cererea reconvenţională se depune, sub sancţiunea decăderii, odată cu întâmpinarea sau, dacă pârâtul nu este obligat la întâmpinare, cel mai târziu la primul termen de judecată.

(5) Cererea reconvenţională se comunică reclamantului şi, după caz, persoanelor prevăzute la alin. (2) pentru a formula întâmpinare. Dispoziţiile art. 201 se aplică în mod corespunzător.

(6) Când reclamantul şi-a modificat cererea de chemare în judecată, cererea reconvenţională se va depune cel mai târziu până la termenul ce se va încuviinţa pârâtului în acest scop, dispoziţiile alin. (5) fiind aplicabile.

(7) Reclamantul nu poate formula cerere reconvenţională la cererea reconvenţională a pârâtului iniţial.

Detalii: https://legeaz.net/noul-cod-de-procedura-civila/art-209

Cererea reconvenţională este actul de procedură prin care pârâtul formulează pretenţii proprii împotriva reclamantului.
Aceste pretenţii trebuie să aibă legătură cu cererea de chemare în judecată, în aşa fel încât să fie justificată judecarea împreună a celor două cereri (ex., pârâtul chemat în judecată pentru revendicarea unui imobil poate să solicite prin cerere reconvenţională să i se restituie contravaloarea îmbunătăţirilor necesare şi utile aduse acestui imobil sau pârâtul într-o acţiune de partaj succesoral poate solicita prin cerere reconvenţională plata cheltuielilor de înmormântare).
Odată cu formularea cererii reconvenţionale, părţile din litigiu dobândesc dublă calitate procesuală, în sensul că pârâtul devine pârât – reclamant, iar reclamantul iniţial devine reclamant – pârât.
Fiind o acţiune propriu – zisă, cererea reconvenţională trebuie să cuprindă elementele prevăzute de Codul de procedură civilă pentru cererea de chemare în judecată, şi anume:
- datele pentru identificarea părţilor din proces;
- obiectul cererii, adică pretenţia concretă pe care pârâtul o are împotriva reclamantului;
- motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază cererea;
- probele solicitate de pârât (înscrisuri, interogatoriu, martori, expertiză, etc.);
- semnătura pârâtului ori a reprezentantului acestuia (avocat sau mandatar).
Cererea reconvenţională poate fi formulată separat sau inclusă în întâmpinare şi trebuie să fie depusă, sub sancţiunea decăderii, odată cu întâmpinarea sau până la primul termen de judecată la care pârâtul este legal citat, dacă acesta este obligat să depună întâmpinare.
După ce a fost depusă la dosar, cererea reconvenţională se comunică reclamantului pentru a formula întâmpinare în termen de 25 de zile de la primirea cererii.
De regulă, cererea reconvenţională se judecă odată cu cererea principală, instanţa pronunţând o singură hotărâre care va cuprinde, distinct, soluţiile date pentru ambele cereri.
Prin excepţie, Codul de procedură civilă precizează că în situaţia în care numai cererea principală este în stare de a fi judecată, instanţa poate să dispună judecarea separată a cererii reconvenţionale.
Cu toate acestea, judecarea separată a celor două cereri nu poate fi dispusă în anumite cazuri prevăzute de lege (ex., în procesul de divorţ) sau când judecarea ambelor cereri se impune pentru soluţionarea unitară a procesului (ex., în procesul de partaj al bunurilor comune, când pârâtul solicită prin cererea reconvenţională completarea masei bunurilor de împărţit).
Cererea reconvenţională se timbrează după regulile aplicabile cererii principale.
Astfel, la stabilirea taxei judiciare de timbru se are în vedere obiectul cererii reconvenţionale, după cum acesta este sau nu evaluabil în bani, când se va achita o taxă la valoarea pretenţiilor solicitate, sau se va achita o taxă fixă, după caz.