Conţinutul agravant al infracţiunii este dat de: condiţiile care fac să sporească pericolul social abstract al infracţiunii

Este în legitimă apărare cel care comite fapta când a săvârşit fapta pentru a înlătura un atac material, direct, imediat şi injust îndreptat împotriva sa

Pentru ca o persoană să răspundă penal şi să aibă calitatea de subiect activ al infracţiunii este necesar: să fi împlinit 14 ani şi să fi acţionat cu discernământ

Este în stare de necesitate cel care a săvârşit fapta: pentru a salva de la un pericol eminent şi care nu putea fi înlăturat altfel viaţa altei persoane

Prin infracţiune comisă pe teritoriul ţării, între altele, se înţelege infracţiunea comisă în interiorul frontierelor de stat şi infracţiunea comisă pe un vas comercial sub pavilion românesc aflat în marea internaţională

Principiul teritorialităţii presupune că legea penală se aplică infracţiunilor comise pe teritoriul României indiferent de făptuitor

Infracţiunea este săvârşită din culpă cu prevedere când făptuitorul: prevede rezultatul faptei sale, dar nu-l acceptă socotind fără temei că el nu se va produce

Infracţiunea este săvârşită cu intenţie directă când autorul: prevede rezultatul şi urmăreşte producerea lui

Pedeapsa are ca trăsătură caracteristică următoarele:este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare

Dreptul penal face parte din categoria: dreptului public

Fapta este comisă în condiţii de iresponsabilitate când: în momentul comiterii acesteia, nu putea să-şi dea seama de acţiunile sau inacţiunile sale ori nu putea să le controleze, fie din cauza unei boli psihice, fie din alte cauze

Principiul potrivit căruia infracţiunea este singurul temei al răspunderii penale presupune că:

răspunderea penală se poate stabili dacă s-a comis o faptă ce este considerată de lege ca infracţiune

Infracţiunea este comisă din culpă fără prevedere (culpă simplă) când făptuitorul: nu prevede rezultatul faptei sale, deşi trebuia şi putea să-l prevadă

Stabilirea uneia dintre cauzele care înlătură caracterul penal al faptei are drept consecinţă: imposibilitatea întrunirii unor trăsături esenţiale ale infracţiunii

În caz de concurs între o normă penală generală şi o normă penală specială se aplică prioritar: norma specială

Printre principiile fundamentale ale dreptului penal se găsesc: principiul legalităţii

Caracterul penal al faptei este înlăturat când aceasta a fost săvârşită: în stare de beţie involuntară şi completă

Subiectul activ al infracţiunii este: persoana fizică ce a săvârşit o infracţiune

Pedepsele principale pentru persoanele juridice sunt: amenda

Principiul activităţii legii penale presupune că: faptelor comise în timpul cât ea se află în vigoare

faptelor comise în timpul cât ea se află în vigoare

Conţinutul agravant al infracţiunii este dat de: condiţiile care fac să sporească pericolul social abstract al infracţiunii

Este în legitimă apărare cel care comite fapta: când a săvârşit fapta pentru a înlătura un atac material, direct, imediat şi injust îndreptat împotriva sa

Pentru ca o persoană să răspundă penal şi să aibă calitatea de subiect activ al infracţiunii este necesar: să fi împlinit 14 ani şi să fi acţionat cu discernământ

Este în stare de necesitate cel care a săvârşit fapta: pentru a salva de la un pericol eminent şi care nu putea fi înlăturat altfel viaţa altei persoane

Prin infracţiune comisă pe teritoriul ţării, între altele, se înţelege: infracţiunea comisă în interiorul frontierelor de stat şi infracţiunea comisă pe un vas comercial sub pavilion românesc aflat în marea internaţională

Principiul teritorialităţii presupune că legea penală se aplică: infracţiunilor comise pe teritoriul României indiferent de făptuitor

Infracţiunea este săvârşită cu intenţie directă când autorul: prevede rezultatul şi urmăreşte producerea lui

Stabilirea uneia dintre cauzele care înlătură caracterul penal al faptei are drept consecinţă:

imposibilitatea întrunirii unor trăsături esenţiale ale infracţiunii

1. Ce reprezinta dreptul penal?
- totalitatea de norme juridice legiferate de puterea legislative, care stabilesc faptele ce constitue infractiuni

2. Dreptul penal are ca obiect :
- relatiile care se stabilesc dupa savirsirea infractiunii intre stat si infractor

3. Dreptul penal face parte din :
- dreptul public

4. Printre principiile dreptului penal se numara :
- principiul legalitatii

5. Principiul raspunderii penale :
- reprezinta o garantie a libertatii persoanei intrucit fara savirsirea unei infractiuni nu se poate antrena raspunderea penala a persoanei

6. Pedepsele pentru infractiuni se vor stabili :
- ambele (legal si judecatoresc)

7. Constitue izvor de drept penal :
- legea

8. Constitue izvor de drept penal :
- ambele (legea + constitutia)

9. Raportul juridic penal se stabileste intre :
- stat si persoana care a savirsit infractiunea

10. In caz de concurs intre norma penala generala si norma penala speciala, prioritate are :
- norma penala speciala

11. Interpretarea legii penale are ca scop :
- aflarea vointei legiuitorului

12. Principiul teritorialitatii presupune ca:
- legea penala se aplica infractiunilor savirsite pe teritoriul RO indifferent de faptuitor

13. Prin infractiune comisa pe teritoriul tarii se intelege:
- ambele (orice infracţiune comisă pe teritoriul sau pe o navă ori aeronavă aflată în afara graniţelor ţării, situaţie în care fapta se consideră săvârşită pe teritoriul ţării)
14. Legea penala romana se aplica infractiunilor comise pe teritoriul RO:
- nici una

15. Legea penala RO se aplica in cazul unor infractiuni comise:
- ambele (orice infracţiune comisă pe teritoriul RO sau pe o navă ori aeronavă română aflată în afara graniţelor ţării, situaţie în care fapta se consideră săvârşită pe teritoriul ţării române)

16. Pentru extradare trebuie indeplinite urmatoarele conditii:
- sa fie incriminat in ambele state

17. principiul activitatii legii penale se aplica :
- in timpul cite a este in vigoare

18. Principiul ultraactivitatii presupune ca:
- legea penala temporara se aplica infractiunilor savirsite in timpul cit era in vigoare

19. Infractiunea este savirsita cu intentie directa:
- cind faptuitorul prevede + urmareste producerea ei

20. Infractiunea este savirsita din culpa cu prevedere:
- prevede rezultatul faptei sale, dar nu urmareste producerea lui si crede ca acest rezultat nu se va produce
21. Infractiunea este sav. din culpa simpla (fara prevedere)
- nu a prevazut rezultatul faptei sale, desi el trebuie si putea sa-l prevada

22. Prin notiunea de continut constitutiv al infractiunii se intelege :
- care se referă numai la condiţiile care determină conduita ilicită, conţinut ce este format din totalitatea condiţiilor referitoare la latura obiectivă şi subiectivă a infracţiunii.

23. Notiunea de continut agravant al infractiunii :
- legea penală adaugă conţinutului de bază anumite condiţii care nu fac altceva decât după caz să reducă sau să sporească pericolul social abstract al infracţiunii

24. Obiectul infractiunii este reprezentat de :
- valorile sociale ocrotite

25. Subiectul activ al infractiunii este :
- persoana care săvârşeşte o infracţiune-fapt consumat ori o tentativă pedepsibilă şi la care participă ca autor, instigator sau complice.


26. Pentru ca o persoana sa raspunda penal trebuie sa indeplineasca :
- 14-16 ani numai daca se dovedeste ca la momentul sav.faptei a avut discernamint

27. Stabilirea unei cauze care inlatura caracterul penal al faptei :
- anumite circumstante în care s-a comis infractiunea si care fac ca fapta comisa sa nu aiba trasatura esentiala a infractiunii numita vinovatie.

28. Este legitima aparare:
- persoana nu raspunde penal, deci nu exista infracti-une, daca aceasta comite o fapta prevazuta de legea penala pentru a se apara în fata unui atac al altei persoane.

29. Este in stare de necesitate cel care:
- acela care savârseste fapta pentru a salva, de la un pericol iminent si care nu putea fi înlaturat altfel, viata, integritatea corporala sau sanatatea sa, a altuia sau un bun important al sau sau al altuia, ori un interes obstesc.

30. Fapta comisa ca caz fortuit atunci cind :
- faptuitorul sa nu fi prevazut rezultatul si împrejurarile care l-au determinat si sa nu fi putut sa prevada nici rezultatul si nici împrejurarile care au determinat acest rezultat

31. Fapta este comisa in conditii de iresponsabilitate atunci cind :
- este starea psihica a unei persoane care nu poate sa îsi controleze actiunile sau nu poate sa conceapa efectele faptelor sale, datorita alienatiei mintale sau a altor situatii, cum ar fi somnambulismul

32. Cauzele care inlatura caracterul penal al faptei :
- sunt anumite circumstante în care s-a comis infractiunea si care fac ca fapta comisa sa nu aiba trasatura esentiala a infractiunii numita vinovatie

33. Pedeapsa are caracteristici:
- ambele (reeducarea condamnatului si prevenirea sav.de noi infractiuni)

34. In C.P pedepsele penale principale pentru persoanele fizice sint:
- amenda

35. In C.P pedepsele penale principale pentru persoanele juridice sint:
- amenda

36. Pedepsele complementare pentru pers.fiz.:
- interzicerea unor drepturi; degradarea militara

37. Pedepsele complementare pentru pers.jur.:
- dizolvare / suspendare
38. Detentiunea pe viata nu se aplica
- ambele (minorului su dupa implinirea virstei de 60 ani)

39. Revocarea eliberarii conditionate:
- cind infractorul a savirsit acte privind siguranta statului

1. Principiul legalităţii dreptului penal:
-principiul legalitati presupune ca determinarea infractiunilor si a pedepselopr sa se faca printr-o lege scrisa,fiind exclus categoric dreptul cutumiar in acest domeniu.Este considerat in doctrina penala romana ca unul dintre principiile fundamentale ale dreptului penal.

2. Principiul umanismului dreptului penal:
-in materia dreptului penal,principiul umanitar actioneaza intr-un dublu sens:
-protectia pe care dreptul penal trebuie sa o asigure persoanei fizice,incriminand faptele ce sunt indreptate impotriva vietii,integritatii corporale,sanatatii,libertatii si demnitatii persoanei ,dar si alte categorii de fapte care pot afecta interesele omului ,cum ar fi :infractiunile contra avutului particular ,contra familiei,contra sanatatii publice etc.
-principiul umanitar ai vizeaza pe cei care au incalcat legea penala,constrangerea penala avand un caracter uman, respectandu-se drepturile infractorului la asistenta juridica,asistenta medicala,demnitatea acestuia.

3. Principiul personalităţii răspunderii penale:
-potrivit acestui principiu,pot fi trase la raspundere penala numai persoanele care au savarsit o infractiune si care sunt vinovate de aceasta.Raspunderea penala nu poate fi transferata niciodata altei persoane.

4. Izvoarele dreptului penal:
-Constitutia Romaniei;
-Tratatele si conventiile internationale;
-Legile penale ;
-Jurisprudenta;
-Ordonanta de Urgenta;

5. Ce sunt normele penale generale si normele penale speciale?
-Normele penale generale ,stabilind reguli cu valoare de principii au o structura asemanatoare tuturor celorlalte norme juridice care apartin altor ramuri de drept ,si anume:ipoteza,dispozitie si sanctiune.
-Normele penale speciale,prezinta insa unele particularitati in structura lor,care deriva din faptul ca ele sunt norme incriminatorii.

6. Principiul teritorialitătii legii penale.
-legea penala se aplica infractiunilor savarsite pe teritoriul Romaniei.

7. Principiul personalitătii legii penale.
-legea penala se aplica infractiunilor savarsite in afara teritoriului tarii de un ceatean roman sau de o persoana fara cetatenie care are domiciliul in tara sau daca nu are nicio cetatenie, are domiciliul in tara.

8. Principiul realitătii legii penale.
-legea penala romana se aplica infractiunilor savarsite in afara teritoriului tarii de catre un cetatean strain sau o persoana fara cetatenie ,contra statului roman ,contra unui cetatean roman ori a unei persoane juridice romane.
9. Principiul universalităţii legii penale.
-legea penala romana se aplica si altor infractiuni decat celor prevazute in art.10,savarsite in afara teritoriului tarii de un cetatean strain sau o persoana fara cetatenie,care se afla se bunavoie pe teritoriul Romaniei.

10. Condiţiile în care se poate acorda sau solicita extradarea:
-sa se fi savarsit o infractiune pe teritoriul statului solicitant sau de catre un cetatean al acestui stat ori prin fapta savarsita sa fie lezate interesele acelui stat.
-fapta sa fie considerata infractiune in legislatia ambelor state;
-infractiunea trebuie sa prezinte o anumita gravitate;
-persoana a carui extradare se cere sa fie cetatean strain.
-infractorul sa se gaseasca pe teritoriul statului solicitat.

11. Categorii de persoane care nu pot fi extradate.
-cetatenii romani;
-persoanele carora li s-a acorda dreptul de azil in Romania.
-persoanele straine care se bucura in Romania de imunitate de jurisdictie.
-persoanele straine citate din strainatate in vederea audierii ca partii,martori sau experti in fata unei autoritati juridice romane solicitante.

12. Principiul activitatii legii penale.
-potrivit acestui principiu,legea penala este activa,aplicandu-se numai infractiunilor savarsite in timpul cat se afla in vigoare.

13. Principiul neretroactivitatii legii penale.
-legea penala nu se aplica faptelor savarsite sub legea veche,daca nu mai sunt prevazute de legea noua.Legea penala este neretroactiva,ea neputandu-se aplica decat faptelor savarsite din momentul intrarii in viguare a legii.

14. Principiul retroactivităţii legii penale.
-prin retroactivitatea legii penale se intelege aplicarea prevederilor unei legi penale, a efectelor acesteia unor fapte comise inainte de intrarea in viguare a legii respective.

15. Principiul ultraactivitatii legii penale.
-alaturi de retroactivitatea legii penale ,ca exceptie de la principiul activitatii legii penale este si ultraactivitatea legii penale.Se spune ca legea veche mai favorabila devine ultraactiva ,la fel legea penala temporara ar fi ultraactiva.

16. Principiul aplicării legii penale mai favorabile.
-regula aplicarii legii penale mai favorabile isi gaseste temei in doua dintre principiile fundamentale ale dreptului penal:principiul legalitatii pedepsei si principiul egalitatii in fata legii penale.

17. Definiţia infracţiunii şi importanţa definirii legale a acesteia.
-infractiunea ,in sensul ei cel mai larg,reprezinta un act de conduita exterioara al omului,care din cauza vatamarii unei anumite valori sociale este supus sanctiunii penale.
-fenomenul infractiunii,care imbraca aspectele de a fi:material,uman,moral,politic si juridic.

18. Trăsăturile esenţiale ale infracţiunii.
-faptă care prezintă pericol social
-faptă săvârşită cu vinovăţie
-faptă prevăzută de legea penală.
19. Noţiunea de pericol social.
- trăsătura esenţială a infracţiunii este aceea de a fi o faptă care prezintă pericol social. Această trăsătură esenţială a infracţiunii relevă aspectul material şi social al infracţiunii.

20. Elementele pericolului social.
-Pericolul social al infracţiunii este apreciat de legiuitor în funcţie de
valoarea socială căreia i se aduce atingere, de dinamica faptelor oferită de statistica penală, de împrejurările în care se săvârşesc faptele, de persoana infractorului.

21. Pericolul social - forme.
-generic sau abstract şi concret.

22. Definiţia vinovăţiei.
-atitudinea psihica a persoanei care,savarsind cu vointa neconstransa o fapta ce prezinta pericol social,a avut,in momentul executarii,reprezentarea faptei si a urmarilor socialmente periculoase ale acesteia sau,desi nu a avut reprezentarea faptei si a urmarilor ,a avut posibilitatea reala ,subiectiva a acestei reprezentari.

23. Formele vinovăţiei în dreptul penal.
-intentia si culpa;
-praeterintentia.

24. Intenţia şi modalităţile sale.
-infractiunea este savarsita cu intentie atunci cand infractorul: prevede rezultatul faptei sale si urmareste producerea lui prin savarsirea acelei fapte sau prevede, si desi nu il urmareste ,acepta posibilitatea producerii lui.

25. Intenţia directă.
-se caracterizeaza prin aceea ca infractorul prevede rezultatul faptei sale si urmareste producerea lui prin savarsirea acelei fapte.

26. Intenţia indirectă.
-se caracterizeaza prin prevederea urmarilor periculoase ale faptei comise de infractor,neurmarirea lor,insa acceptarea posibilitatii survenirii acestora.

27. Culpa şi modalităţile acesteia.
-o fapta este savarsita din culpa atunci cand infractorul prevede rezultatul faptei sale ,dar nu-l accepta,socotind fara temei ca el se va produce sau nu prevede rezultatul faptei sale ,desi trebuia si putea sa-l prevada.
-modalitatile culpei sunt:culpa cu prevedere sau usurinta si culpa simpla sau neglijenta.

28. Culpa cu prevedere sau uşurinţa.
-consta in prevederea de catre faptuitor a urmarilor periculoase ale actiunii sau inactiunii sale,pe care nu le accepta ,socotind fara temei insa ca ele nu se vor produce.

29. Culpa simplă (neglijenţa).
-consta in pozitia psihica a persoanei care n-a prevazut urmarile periculoase ale faptei sale,desi din toate imprejurarile cauzei si pe baza capacitatii sale trebuia si putea sa le prevada.

30. Praeterintenţia (intenţia depăşită).
-exista intentie depasita cand fapta constand intr-o actiune sau inactiune intentionata ,produce un rezultat mai grav ,care se datoreaza culpei faptuitorului.
31. Clasificarea conţinuturilor de infracţiune.
-dupa criteriul structurii:continutul juridic si continutul constitutiv.
-dupa criteriul variantelor:continuturi simple si continuturi complexe.
-dupa criteriul formelor:continuturi trunchiate sau atipice.

32. Obiectul infracţiunii: noţiune şi forme.
-obiectul infractiunii ca fiind valoarea sociala si relatia sociala formata in jurul si datorita acestei valori,care sunt vatamate,lezate sau puse in pericol prin savarsirea faptei socialmenete periculoasa.
-forme:a)obiectul juridic generic sau de grup;
b)obiectul juridic special;
c)obiectul juridic complex;
d)obiectul material.

33. Obiectul juridic generic sau de grup.
-este format din grupul,manuchiul de valori sociale de aceeasi natura aparate prin normele penale.

34. Obiectul juridic special.
-este valoarea sociala concreta careia i se aduce atingere prin infractiune.

35. Obiectul material.
-format din bunul,lucrul sau valoarea impotriva carora se indrepta actiunea-inactiunea incriminata si asupra carora se rasfrang urmarile provocate,aducandu-se astfel atingere relatiilor sociale ocrotite de norma de drept penal.

36. Subiecţii infracţiunii: noţiune şi clasificare.
-subiectii infractiuni sunt persoanele implicate in savarsirea unei infractiuni,fie prin comiterea actului de executare ,fie prin suportarea consecintelor,a raului cauzat prin savarsirea acesteia.
-subiectul pasiv si subiectul activ al infractiuniii.

37. Subiectul activ al infracţiunii: noţiune şi condiţii.
-este persoana fizica sau juridica care savarseste o infractiune si care este chemata la raspunderea penala.
-conditii:a)fapta sa fie comisa de o persoana fizica ce are aptitudinea de a angaja penal persoana
juridica;
b)fapta sa fie imputabila persoanei juridice;
c)fapta sa fie comisa cu forma de vinovatie solicitata de norma de incriminare.

38. Subiectul pasiv al infracţiunii: noţiune şi condiţii.
-este persoana vatamata penal ,adica cea care sufera sau asupra careia se rasfrange nemijlocit urmarea materiala ori starea depericol creata prin savarsirea infractiunii.
-ca o conditie se cere ca persoana fizica sau juridica ,pentru a fi subiect pasiv al infractiunii,sa fie titulara valorii sociale ocrotite penal.

39. Latura obiectivă a infracţiunii: noţiune şi structură .
-prin latura obiectiva a infractiunii se intelege activitatea persoanei fizice care prin urmarile ei periculoase vatama sau pune in pericol anumite relatii sociale aparate de normele dreptului penal.
-structura :elementul material,urmarea periculoasa ,legatura de cauzalitate si unele conditii de loc,timp,mod,si imprejurari.

40. Elementul material al infracţiunii.
-este componenta principala a laturii obiective a infractiunii si consta in actul material savarsit,actul de conduita uman interzis de legea penala.El poate sa apara fie sub forma actiunii,fie sub cea a inactiunii.

41. Legătura de cauzalitate.
-putem defini raportul de cauzalitate ca fiind legatura de la cauza la efect intre actiunea sau inactiunea voluntara,constienta ,a infractorului si rezultatul socialmente periculos produs.

42. Latura subiectivă: noţiune şi structură.
-latura subiectiva a continutului orcarei infractiuni consta in totalitatea conditiilor cerute de lege cu privire la atitudinea psihica a faptuitorului,sub raportul constiintei si vointei sale ,fata de materialitatea faptei savarsite pentru ca acea fapta sa constituie infractiune.
-structura:mobil si scop.

43. Vinovăţia ca element al laturii subiective.
-ca element al laturii subiective,vinovatia va exista numai atunci cand elementul material al infractiunii a fost savarsit cu forma de vinovatie ceruta de lege.

44. Mobilul ca element al laturii subiective.
-mobilul infractiunii este definit ca fiind motivul,impulsului interior care determina hotararea infractionala si,deci,implicit comiterea infractiunii.

45. Actele pregătitoare (preparatorii).
-sunt acte care constau in procurarea sau adaptarea mijloacelor ori instrumentelor de savarsire a infractiunii ori in crearea conditiilor favorabile in vederea comiterii acestei.

46. Modalităţile actelor pregătitoare.
-procurarea licita sau ilicita de instrumente ce urmeaza sa fie folosite la comiterea faptei.
-confectionarea,modificarea ori adaptarea instrumentelor,mecanismelor sau dispozitivelor ce vor folosi la comiterea faptei.
-culegerea de informatii,date privind locul si timpul savarsirii infractiunii ori despre victima.

47. Condiţiile actelor pregătitoare.
-sa aiba o existenta obiectiva,sa se materializeze intr-o manifestare capabila sa creeze conditii favorabile executarii actiunii ilicite.
-activitatea de pregatire sa se efectueze cu intentie.
-activitatea efectuata sa nu faca parte din elementul material al infractiunii proiectate sau sa nu constituie un inceput de executare a acesteia.

48. Caracteristicile actelor pregătitoare.
-ele pot fi delimitate in timp si spatiu;
-ele nu pun in pericol direct valorile sociale ocrotite de legea penala.

49. Incriminarea actelor pregătitoare.
-in privinta incriminari se cunosc doua teze principale:
a)a neincriminarii actelor pregatitoare;
b)promoveza teza incriminarii limitate ori nelimitate ale actelor pregatitoare.

50. Tentativa - noţiune şi condiţii.
-tentativa este acea forma a infractiunii care consta in punerea in executare a intentiei de a savarsi infractiunea,executare care a fost insa intrerupta sau nu si-a produs efectul.
-conditii:a).sa existe intentia faptuitorului de a savarsi o infractiune determinata;
b).punerea in executare a intentiei infractionale;
c).actiunea de savarsire a faptei sa fie intrerupta sau sa nu-si produca efectul din motive
independente de vointa faptuitorului

51. Condiţiile preexistente ale tentativei.
-sa existe intentia faptuitorului de a savarsi o infractiune determinata;
-punerea in executare a intentiei infractionale;
-actiunea de savarsire a faptei sa fie intrerupta sau sa nu-si produca efectul din motive
independente de vointa faptuitorului.

52. Conţinutul constitutiv al tentativei
-obiectul tentativei;
-subiectul tentativei;
-latura obiectiva;
-latura subiectiva;

53. Infracţiunile la care tentativa nu este posibilă.
-infractiunile omisive;
-infractiunile din culpa;
-infractiunile praeterintentionate;
-infractiuni de obicei;
-infractiunile de imediata consumare.

54. Modalităţile tentativei reglementate de Codul Penal.
-tentativa intrerupta(nedeterminata)
-tentativa perfecta s-au fara efect.

55. Infracţiunea – fapt consumat.
-infractiunea se considera savarsita in forma consumata atunci cand activitatea infractionala a dus la producerea rezultatului infractional urmarit si prezinta toate conditiile cerute de lege pentru existenta infractiunii in configuratia tipica a acesteia.
-infractiunile se consuma in general ,in doua moduri,dupa cum acestea sunt de pericol (formale) ori de rezultat.

56. Infracţiunea – fapt epuizat.
-momentul final al producerii rezultatului socialmente periculos.
Categori de infractiunii:-infractiuniile continue,continuate ,de obicei si progresive.

57. Cauzele generale de nepedepsire.
-desistarea si impiedicarea producerii rezultatului.

58. Desistarea.
-consta in renuntarea de bunavoie a faptuitorului de a duce pana la capat executarea inceputa,desi exista posibilitatea reala de a continua ,iar faptuitorul este constient de aceasta.

59. Împiedicarea producerii rezultatului.
-consta intr-o actiune a faptuitorului care,dupa terminarea executarii infractiunii,actioneaza pentru inlaturarea producerii rezultatului periculos.



60. Noţiunea de unitate de infracţiune.
-exista unitate de infractiune in cazul in care fapta sau activitatea desfasurata, corespunde continutului unei singure infractiuni,iar pluralitatea de infractiuni,atunci cand in fapta ori activitatea savarsita se stabilesc continuturile a doua sau mai multe infractiuni.

61. Felurile unităţii de infracţiune.
-unitatea naturala si unitate legala.

62. Infracţiunea simplă.
-se caracterizeaza printr-o singura actiune sau inactiune,care nu trebuie sa dureze in timp pentru realizarea tipului respectiv de infractiune.

63. Infracţiunea continuă.
-se caracterizeaza prin prelungirea in chip natural a actiunii sau inactiunii ce constituie element material al laturii obiective,dupa consumare,pana la interventia unei forte contrare.

64. Infracţiunea deviată.
-desemneaza infractiunea savarsita prin devierea activitatii de la obiectul sau personal impotriva carora era indreptata,datorita greselii faptuitorului,la alt obiect sau persoana ,pe de o parte,sau prin indreptarea actiunii-din eraore a faptuitorului-asupra altei persoane,ori a altui obiect decat acela pe care faptuitorul vrea sa-l vatame,pe de alta parte.

65. Infracţiunea continuată – noţiune şi condiţii de existenţă.
-infractiunea este continuata cand o persoana savarseste la diferite intervale de timp.dar in realizarea aceleiasi rezolutii si impotriva aceluiasi subiect pasiv,actiuni sau inactiuni care prezinta,fiecare in parte,continutul aceleiasi infractiuni.
-conditiile infractiuni continuate:a)existenta unei pluraritati de actiuni sau inactiuni savarsite la intervale diferite de timp;
b).actiunile sau inactiunile sa prezinte fiecare in parte continutul aceleasi infractiuni.
c).actiunile sau inactiunile sa fie savarsite de aceias persoana.
d.)unitatea subiectului pasiv.

66. Importanţa stabilirii caracterului continuat al unei infracţiuni.
-stabilirea momentului final al executarii infractiuni continuate,a datei cand se considera savarsita aceasta infractiune prezinta un deosebit interes .

67. Tratamentul penal al infracţiunii continuate.
-lgea prevede posibilitatea aplicarii unei pedepse mai sevre in cazul infractiunii continuate ,chiar in lipsa unor circumstante atenuante.

68. Infracţiunea complexă – noţiune şi forme.
-infractiunea este complexa cand in continutul ei intra,ca element sau ca circumstanta agravanta,o actiune sau inactiune care constiutuie prin ea insasi o fapta prevazuta de legea penala.

69. Formele infracţiunii complexe.
-infractiunea complexa tip sau simpla si infractiunea complexa agravata.

70. Efectele juridice ale infracţiunii complexe.
-infractiunile reunite nu produc efecte efecte separate.Infractiunile reunite nu pot cadea separat sub incidenta unor eventuale acte de clementa,ca amnistia sau gratierea.

71. Infracţiunea de obicei – noţiune şi consecinţe juridice.
-o forma a unitatiinaturale de infractiune care consta in repetarea faptei incriminate de un numar de ori atat de mare incat sa releve o obisnuita a faptuitorului,o indeletnicire a acestuia in asa fel incat sa se atribuie ansamblul de actiuni pericolul socialspecific infractiunii.

72. Criterii de clasificare ale cauzelor care înlătură caracterul penal al
faptei.
-in stare de legitima aparare acela care savarseste fapta pentru a inlatura un atac material ,direct ,imediat si injustindreptat impotriva sa.

73. Condiţiile atacului în cazul legitimei apărări.
-sa existe un act de atac;
-atacul sa fie material;
-atacul sa fie direct;
-atacul sa fie imediat
-atacul sa fie injust;
-atacul sa puna in pericol grav persoana sau drepturile celui atacat.

74. Condiţiile apărării în cazul legitimei apărări.
-actiunea de aparare sa se materializeze printr-o fapta prevazuta de lege;
-actiunea de aparare sa fie necesara pentru respingerea adversarului.
-apararea sa se desfasoare in limitele proportionalitatii atacului;

75. Condiţii privitoare la pericol în cazul stării de necesitate.
-intamplarea care face sa se iveasca pericolul poate fi datorata unei scuze fortuite;
-sa existe un pericol iminent;
-pericolul trebuie sa ameninte viata .
-pericolul trebuie sa fie inevitabil;

76. Condiţiile acţiunii de salvare în cazul stării de necesitate.
-actiunea sa fie necesara pentru salvarea de la pericol;
-prin savarsirea actiunii de salvare sa nu se cauzeze urmari vadit mai grave;
-fapta sa nu fie savarsita de catre sau pentru a salva o persoana care avea obligatia de a infrunta pericolul.

77. Constrângerea fizică – cauză care înlătură caracterul penal al faptei.
-exista atunci cand o persoana este silita,obligata de o energie fizica externa ,careia nu-i poate opune rezistenta,sa savarseasca o fata prevazuta de legea penala.

78. Constrângerea morală – cauză care înlătură caracterul penal al faptei.
-cunoscuta si ca amenintarea,consta in executarea unei presiuni pe care o persoana o prealizeaza prin orce mijloace asupra psihicului altei persoane ,care sa nu-si mai poata dirija liber vointa si savarseste o fapta prevazuta de legea penala.

79. Cazul fortuit– cauză care înlătură caracterul penal al faptei.
-nu este imputabila fapta prevazuta de legea penala al carei,rezultat e consecinta unei imprejurari care nu putea fi prevazut.

80. Iresponsabilitatea– cauză care înlătură caracterul penal al faptei.
-nu este imputabila fapta prevazuta de legea penala savarsita de persoana care,in momentul comiterii acesteia,nu putea sa-si dea seama de actiunile sau inactiunile sale ori nu putea sa le controleze,fie din cauza unei boli psihice ,fie din alte cauze.
81. Beţia – cauză care înlătură caracterul penal al faptei.
-nu este imputabila fapta prevazuta de legea penala savarsita de persoana care,in momentul comiterii acesteia,nu putea sa-si dea seama de actiunile sau inactiunile sale ori nu putea sa le controleze,din cauza intoxicatiei involuntare cu alcool sau cu alte substante psihoactive.

82. Minoritatea făptuitorului – cauză care înlătură caracterul penal al
faptei.
-nu este imputabila fapta prevazuta de legea penala savarsita de un minor,care la data comiterii acesteia nu indeplinea conditiile legale pentru a raspunde penal.

83. Eroarea de fapt – cauză care înlătură caracterul penal al faptei.
-nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala savarsita de persoana care,in momentul comiterii acesteia,nu cunostea existenta unei stari,situatii ori imprejurari de care depinde caracterul penal al faptei.

DREPT PENAL

-PARTE GENERALA –

1.Principiul teritorialitătii legii penale.

Legea se aplica in exclusivitate si neconditionat pe intreg teritoriul tarii, pt. infractiunile savarsite pe teritoriul tarii respective, fara a face distinctie intre calitatile diferite pe care le pot avea faptuitorii.

2.Principiul personalitătii legii penale.

Presupune cerinta dublei incriminari;

Conditii:

-infractiunea sa fie savarsita in strainatate;

-fapta sa fie considerata infractiune de legea penala romana;

-infractorul trebuie sa fie cetatean roman sau persoana fara cetatenie, dar cu domiciliul in Romania

3.Principiul realitătii legii penale.

Orice infractiune comisa impotriva statului roman, a unui cetatean roman sau a unei persone juridice romane este incadrata in sfera de incidenta a acestui principiu.

Legea penala romana se aplica infractiunilor savarsite in afara teritoriului tarii, de catre cetateni straini sau apatrizi care nu dimiciliaza in Romania, impotriva statului sau cetateanului roman.

4.Principiul universalitătii legii penale.

Competenta universala a legii penale romane poate intervene in doua cazuri:

a. cazul infractiunilor pe care Romania s-a angajat sa le reprime in teritoriul unei conventii internationale.

b. cazul in care s-a refuzat extradarea, in momentul in care s-a cerut extradarea sau predarea infractorului

5. Principiul activitatii legii penale.

Principiul potrivit căruia orice lege penală se aplică tuturor infracţiunilor săvârşite în timpul cât ea se află în vigoare. Legea penală, de regulă, nu este nici retroactivă, adică nu se aplică faptelor comise înainte de intrarea în vigoare a legii, şi nici ultraactivă, adică nu se aplică faptelor urmărite sau judecate după ieşirea din vigoare a legii

6. Principiul neretroactivitatii legii penale.

Legea penala dispune numai pentru viitor nu si pentru trecut, cand ne referim la incriminarea faptei.

Principiul neretroactivitãţii legii asigurã:

-stabilitatea dreptului legal câştigat (care nu poate fi suprimat, printr-o nouã lege);

-previne abuzul de drept prin modificarea legilor, în cazul rotirii la putere;

-asigurã legitimitatea legii, recunoaşterea acesteia ca obligatorie şi justã; nu se poatepretinde respectarea unei legi inexistente, respectiv pânã la intrarea în vigoare a acesteia.

7. Principiul retroactivitătii legii penale.

Este principiul de aplicare a legii penale in raport cu timpul, potrivit caruia legea penala noua se va aplica retroactiv atunci cand nu mai prevede ca infractiune fapta savarsita sub legea veche. 

Datorita modificarilor conditiilor socio-economice se poate intampla ca o fapta periculoasa sa isi schimbe gradul de pericol social in sensul diminuarii lui, ceea ce face necesara inlaturarea ei din sfera licitului penal.

8. Principiul ultraactivitatii legii penale.

Principiu potrivit căruia legea penală se aplică și după ieșirea ei din vigoare în cazul infracțiunilor săvârșite în timpul cât legea era în vigoare, chiar dacă fapta nu a fost urmărită sau judecată în acel interval de timp.Consta in legi penale temporare.

9. Principiul aplicării legii penale mai favorabile.

Situatia cand, de la savarsirea infractiunii si pana la judecarea definitive a cauzei, intervin una sau mai multe legi penale successive, situatie in care se va aplica infractorului legea penala mai favorabila.

10. Trăsăturile esentiale ale infractiunii.

Infracţiunea este fapta care prezintă pericol social, săvârşită cu vinovăţie şi prevăzută de legea penală. Infracţiunea este singurul temei al răspunderii penale.

a. PERICOLUL SOCIAL AL FAPTEI

Faptă care prezintă pericol social în înţelesul legii penale este orice acţiune sau inacţiune prin care se aduce atingere uneia dintre valorile

b. VINOVATIA

Vinovăţie există când fapta care prezintă pericol social este săvârşită cu intenţie sau din

culpă.

1. Fapta este săvârşită cu intenţie când infractorul:

a) prevede rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin săvârşirea acelei fapte;

b) prevede rezultatul faptei sale şi, deşi nu-l urmăreşte, acceptă posibilitatea producerii lui.

2. Fapta este săvârşită din culpă când infractorul:

a) prevede rezultatul faptei sale, dar nu-l acceptă, socotind fără temei că el nu se va produce;

b) nu prevede rezultatul faptei sale, deşi trebuia şi putea să-l prevadă.

(2) Fapta constând într-o acţiune săvârşită din culpă constituie infracţiune numai atunci când în

lege se prevede în mod expres aceasta.

(3) Fapta constând într-o inacţiune constituie infracţiune fie că este săvârşită cu intenţie, fie din

culpă, afară de cazul când legea sancţionează numai săvârşirea ei cu intenţie.

11. Notiunea de pericol social.

Pericolul social se exprimă în stare de nelinişte şi de insecuritate socială pe care fapta penală o creează.

Importanta periculozitatii sociale, ca principala trasatura distinctiva a infractiunii, este data de imprejurarea ca numai datorita existentei si interventiei ei negative, fapta umana pe care o marcheaza dobandeste aptitudinea de a tulbura viata sociala, lezand sau punand in pericol ansamblul de valori spirituale, morale, juridice si materiale etc., care o constituie si ii asigura o normala desfasurare.

12. Elementele pericolului social.

Prezintă grade deosebite, unele infracţiuni avand un grad mai mare de pericol social (ex: tâlhărie, omor..) şi atrăgând o pedeapsă mai aspră, altele un pericol social mai mic (ex: lovirea, ameninţarea..), fapte pentru care leguitorul a prevăzut pedepse mai uşoare.

Pericolul social trebuie sa fie generat de savarsirea unei fapte. In dreptul nostru penal se considera, ca purtatoare de pericol social este fapta, nu faptuitorul, deoarece fapta, ca fenomen este susceptibila de a periclita conditiile vietii materiale a societatii si nu persoana care, tot atat de bine ar putea sa nu incalce legea penala; pericolul social se reflecta asupra persoanei numai prin faptele ei.

Fapta este un act de conduita al omului, avand o existenta materiala, obiectiva.

Actiunea este o forma de manifestare concretizata in acte, gesturi, cuvinte etc. prin care faptuitorul, indiferent ca se foloseste de propria sa energie sau de o energie straina, face sa se produca o schimbare in lumea exterioara.

Inactiunea consta intr-un comportament pasiv, in omisiunea faptuitorului de a indeplini o obligatie legala si a face astfel ca in lumea exterioara sa survina o schimbare datorita actionarii unei energii care trebuie anihilata prin interventia acestuia.

Rezultatul este o urmare socialmente periculoasa, constand intr-o vatamare sau o stare periculoasa, creata – pentru valorile sociale ocrotite de legea penala – prin actiunea sau inactiunea faptuitorului.

Pericolul social sa fie de o asemenea gravitate incat pentru combaterea faptei care l-a generat sa fie necesara aplicarea unei pedepse.

13. Pericolul social - forme.

1.PERICOL SOCIAL GENERIC- se refera la un anumit tip de infractiune cum este furtul etc.

Pericolul social generic sau abstract caracterizeaza toate faptele ce apartin unui anumit tip particular de infractiune (omor, delapidare, viol etc.) si este evaluat de legiuitor „in abstracto”, prin folosirea tuturor datelor ce-i stau la dispozitie in momentul incriminarii sau atunci cand se pune problema modificarii legii penale (importanta valorii sociale ocrotite prin textul incriminator si intinderea vatamarii ce i se poate aduce, natura urmarilor, calitatea faptuitorului, frecventa faptelor de acelasi fel si imprejurarile in care ele pot fi comise etc.).

2.PERICOL SOCIAL CONCRET-pericolul social al faptei savarsite, pericol ce va fi stabilit de instanta judecatoreasca.

Pericolul social specific sau concret caracterizeaza o fapta – apartinand unui tip particular de infractiune – efectiv savarsita (de pilda, uciderea unei persoane determinate, delapidarea unei anumite sume de bani, vatamarea corporala comisa asupra unei persoane) si este evaluat „in concreto” de organele de urmarire penala si de instantele de judecata, in raport cu unele elemente si date, de asemenea, concrete, cum ar fi: urmarea efectiv survenita ori care s-ar fi putut produce, imprejurarile comiterii actiunii sau inactiunii, mobilul determinat si scopul urmarit de faptuitor etc.

14. Definitia vinovătiei.

Atitudinea psihică periculoasă a infractorului faţă de faptă şi de consecinţele ei îmbracă forma vinovătiei.

Vinovăţia reflectă aspectul subiectiv al infracţiunii şi cuprinde atitudinea psihică a făptuitorului faţă de fapta săvârşită şi de urmările acesteia. Vinovăţia este rezultatul interacţiunii a doi factori: conştiinţa (factorul intelectiv), deoarece aceasta presupune o atitudine conştientă a făptuitorului, care îşi dă seama de reprezentarea acţiunilor sau inacţiunilor sale, şi voinţa (factorul volitiv), căci aceste acţiuni sau inacţiuni angrenează energia fizică a făptuitorului pentru realizarea rezultatelor urmărite.

15. Formele vinovătiei în dreptul penal.

Vinovăţia este prezentă în dreptul nostru penal sub trei forme, din care doar două sunt legale, beneficiind de o definiţie legală. Aceste două forme legale sunt: intenţia şi culpa. Celor două li se mai adaugă praeterintenţia, ca formă de vinovăţie compusă, ce a rezultat din modul posibil de realizare a unor infracţiuni.
Intenţia prezintă două modalităţi: directă şi indirectă.
Intenţia directă este aceea modalitate a intenţiei în care făptuitorul prevede şi urmăreşte rezultatul faptei sale.

Intenţia indirect este aceea modalitate a intenţie în care făptuitorul prevede rezultatul faptei sale, nu-l urmăreşte dar acceptă producerea lui.
În literatura de specialitate pe lângă modalităţile normative ale intenţiei (directă şi indirectă) se mai întâlnesc şi următoarele modalităţi: intenţia simplă sau calificată (se urmăreşte un anume scop), intenţia spontană sau premeditată, intenţia unică şi intenţia complexă (se urmăreşte realizarea mai multor infracţiuni), intenţie iniţială şi supravenită (ce a intervenit pe parcursul acţiunii ilicite). Importanţa calificării lor rezidă în modul de individualizare al pedepse.

16. Intentia si modalitătile sale.

Forma a vinovatiei care presupune ca faptuitorul a prevazut rezultatul faptei sale si a acceptat producerea lui.

Infracţiunea este săvârşită cu intenţie când:

- infractorul prevede rezultatul faptei sale şi urmăreşte producerea lui

- infractorul prevede rezultatul faptei sale şi deşi nu urmăreşte producerea lui acceptă posibilitatea ca acesta să se producă

17. Intentia directă.

Faptuitorul prevede rezultatul faptei si urmareste producerea lui prin comiterea acesteia. Aceasta „prevedere” trebuie sa fie reala, efectiva.

 Intentia directa, in afara de „prevederea” cu continutul aratat, se mai caracterizeaza si printr-o anumita atitudine fata de rezultatul prevazut. Persoana care actioneaza cu aceasta modalitate a intentiei urmareste producerea rezultatului, ceea ce implica si cunoasterea legaturii de cauzalitate intre actiune si rezultatul generat de ea.

18. Intentia indirectă.

Autorul, desi prevede rezultatul faptei, nu-l urmareste, ci numai accepta posibilitatea producerii lui.

Intentia indirecta se mai caracterizeaza si prin faptul ca este conditionata si de un anumit tip de actiune sau inactiune susceptibila prin natura sa ori prin modul de savarsire de a da nastere la cel putin doua rezultate: unul – care poate sa nu fie socialmente periculos si urmarit de faptuitor, iar altul – care este socialmente periculos si nu este urmarit, dar este acceptat de faptuitorul care se pregateste sa savarseasca fapta chiar cu riscul producerii si a acestui rezultat posibil.

19. Culpa si modalitătile acesteia.

Culpa constituie forma specifică de legătură psihică a autorului cu fapta. Făptuitorul săvârşind o faptă care prezintă pericol social, a prevăzut rezultatul socialmente periculos al faptei sale dar nu a urmărit şi nu a acceptat eventualitatea producerii lui, însă a acţionat socotind fără temei că acel rezultat nu se va produce sau nu a prevăzut rezultatul deşi trebuia şi putea să-l prevadă.

Culpa prezintă la rândul ei două modalităţi:

- culpa cu prevedere (uşurinţă);

- culpa simplă (neglijenţă)

20. Culpa cu prevedere sau usurinta.

Prevede rezultatul faptei sale, dar nu-l acceptă socotind fără temei că el nu se va produce.

Asadar, pentru a decide ca o fapta a fost comisa din culpa sau cu premeditare, va trebui sa se constate ca sunt intrunite cumulativ urmatoarele conditii:

-        faptuitorul a prevazut posibilitatea survenirii unui rezultat socialmente periculos, ca urmare a activitatii desfasurate, rezultat pe care nu l-a urmarit si nici acceptat;

-        faptuitorul sa fi socotit fara temei ca rezultatul nu se va produce

21. Culpa simplă (neglijenta).

Nu prevede rezultatul faptei sale, deşi trebuia şi putea sa-l prevadă, demonstând faptul că această modalitate a culpei este cea care constă în poziţia psihică a persoanei care nu a prevăzut urmările periculoase ale faptei sale deşi în toate împrejurările şi pe baza capacităţii sale trebuia şi putea să le prevadă.

Pentru stabilirea vinovatiei in forma culpei simple, trebuie sa se constate existenta cumulativa a urmatoarelor conditii:

-        faptuitorul sa nu fi prevazut rezultatul actiunii sau inactiunii sale;

-        faptuitorul sa fi avut obligatia si posibilitatea de prevedere.

22. Praeterintentia (intentia depăsită).

Praeterintentia este o forma mixta de vinovatie, presupunand situatia in care o persoana, savarsind cu intentie, deci cu prevedere, o fapta penala, produce, din culpa, un rezultat mai grav, pe care nu l-a prevazut, desi putea si trebuia sa-l prevada, si care conduce la consumarea unei infractiuni mai grave, implicand cumularea celor doua fapte intr-o structura complexa. Faptuitorul urmărind producerea unui rezultat, el săvârşeşte o faptă ce constituie elementul material al unei infracţiuni, însă rezultatul produs este mult mai grav.

23. Continutul constitutiv al infractiunii.

Se referă numai la condiţiile care determină conduita ilicită, conţinut ce este format din totalitatea condiţiilor referitoare la latura obiectivă şi subiectivă a infracţiunii.

24. Actele pregătitoare (preparatorii).

Actele de pregătire sau preparatorii reprezintă prima fază a activităţii infracţionale şi constau în anumite acte, activităţi de procurare de date, informaţii ori adaptare a mijloacelor sau instrumentelor ce vor fi folosite la comiterea infracţiunii ca şi de crearea condiţiilor favorabile săvârşirii acesteia. Este de menţionat că actele preparatorii nu beneficiază de o reglementare normativă specială în legislaţia penală.

Actele preparatorii sunt posibile numai în cazul infracţiunilor intenţionate.
Condiţiile actelor preparatorii:
Acestea sunt efectuate în vederea săvârşirii unei infracţiuni.
Se concretizează într-o activitate obiectivă de creare a condiţiilor pentru săvârşirea infracţiunilor (procurarea de date, instrumente, informaţii, etc.).
Actele preparatorii nu trebuie să cuprindă acte ce intră în conţinutul elementului material al laturii obiective a infracţiunii.
Actele de pregătire sunt întotdeauna intenţionate.
Felurile actelor de pregătire:
Acte de pregătire materiale, cum sunt procurarea de instrumente, de mijloace, adaptarea acestora pentru săvârşirea infracţiunii.

Regimul actelor preparatorii în dreptul penal român. Legiuitorul român a ales teza neincriminării actelor de pregătire, în principiu. Aceasta pentru că actele preparatorii sunt de cele mai multe ori echivoce, nu generează prin ele însele efecte periculoase şi în plus reprezintă o încurajare pentru cel care se pregăteşte în săvârşirea infracţiunii să renunţe.

25. Tentativa - notiune si conditii.

Tentativa constă în punerea în executare a hotărârii de a săvârşi infracţiunea, executare care a fost întreruptă ori nu şi-a produs efectul deşi executarea a fost efectuată în întregime.

Condiţii:

- Să existe intenţia de a săvârşi infracţiunea pentru că tentativa constă în punerea în executare a hotărârii;

- începerea executării hotărârii infracţionale;

- întreruperea acţiunii de săvârşire a faptei sau neproducerea rezultatului.

Pentru a rămâne în faza tentativei, este nevoie însă ca actele de executare să fie întrerupte din motive independente de voinţa făptuitorului, sau deşi acţiunea a fost dusă până la sfârşit urmările nu s-au produs

26. Conditiile preexistente ale tentativei.

- Să existe intenţia de a săvârşi infracţiunea pentru că tentativa constă în punerea în executare a hotărârii;

- începerea executării hotărârii infracţionale;

- întreruperea acţiunii de săvârşire a faptei sau neproducerea rezultatului

27. Continutul constitutiv al tentativei.

-totalitatea conditiilor cerute de lege pentru ca o fapta sa constituie tentativa, conditii ce se degaja din reglementarea prevazuta in partea generala privind tentative si din dispozitiile partii speciale care prevad sanctionarea tentativei la acele infractiuni.

-este examinat, in doctrina penala, ca orice continut de infractiune, sub raportul conditiilor preexistente si al continutului constitutive.

28. Infractiunile la care tentativa nu este posibilă.

-la infractiunile ce se savarsesc din culpa, nici la cele praeterintentionate;

-la infracţiunile ce sunt realizate prin inacţiune

-infractiunile savarsite oral, prin cuvinte(insulta, calomnia, marturia mincinoasa)

-infractiunile continui care presupun prelungirea actiunii in timp pentru consumarea infractiunii.

- infracţiunile de obicei nu prezintă de asemenea tentativă.

29. Modalitătile tentativei reglementate de Codul Penal.

Tentativa se poate realiza in mai multe modalitati:

Tentativa neterminata sau imperfecta( intrerupta) se realizeaza in situatia in care executarea faptei care constituie elementul material al infractiunii a fost oprita si impiedicata sa se desfasoare pana la capat.

Tentativa terminata sau perfecta (fara efect) se realizeaza atunci cand actiunea tipica a fost executata in intregime dar rezultatul caracteristic pentru infractiunea tip nu s-a produs. Caracteristica acestei modalitati a tentative este deci imprejurarea ca faptuitorul a facu tot ce i-a stat in putinta pentru realizarea hotararii infractionale.

A executat in intregime, fara sa fie impiedicat, fapta ce constituie elemental material al infractiunii, insa dincause diferite, a caror natura ori sursa nu intereseaza nici in acest caz,rezultatul urmarit de el nu s-a produs ( de exemplu, infractorul descarcaarma asupra victimei, insa nu nimereste tinta sau nu reuseste sa savarseasca decat ovatamare corporala

Tentativa proprie isi indreptateste aceasta denumire atunci cand, subraportul mijloacelor utilizate de faptuitor si al  prezentei obiectului material al infractiunii, activitatea de realizare a hotararii infractionale este proprie sau apta sa duca nu numai la efectuarea in intregime a actiunii care constituie elemental material al infractiunii,  dar si la producerea rezultatului urmarit de faptuitor.

Tentativa improprie se caracterizeaza, in opozitie cu  tentativa proprie, prin caracterul impropriu sau inapt al mijloacelor folosite, precum si prin lipsa obiectului material al infractiunii de la

locul unde faptuitorul crede se afla, cauze care au facut ca producerea rezultatului sa nu fie posibila.

Tentativa absolut improprie sau absurdă. Această formă a infracţiunii se caracterizează prin punerea în executare a hotărârii infracţionale, executare care este dusă până la capăt dar rezultatul nu se produce datorită modului greşit de concepere al infracţiunii.

30. Infractiunea – fapt consumat.

Infractiunea fapt consumat este infractiunea al carui rezulta se produce odata cu executarea in intregime a elementului material al laturii obiective. Infractiunea consumata inglobeaza si tentativa acelei infractiuni. In functie de rezultatul faptei care poate fi o vatamare  materiala, ori o stare de pericol, infractiunile se considera consumate dupa executarea activitatii infractionale si producerea rezultatului in cazul infractiunilor de rezultat, iar in cazul infractiunilor de pericol,infractiunea se consuma din momentul  executarii in intregime aactivitatii ce constituie elementul material al laturii obiective.

31. Infractiunea – fapt epuizat.

Infractiunea fapt epuizat este o forma atipica de infractiune, mai grava decat cea tipica, deoarece acumularile cantitative( amplificarea urmarii,continuarea activitatii) conduc la salturi calitative pentru infractiunile fapt epuizat antrenand si o raspundere penala mai grea pentru aceasta forma de infractiune Specificul infractiunii fapt epuizat consta in prelungirea in timp a infractiunii dupa momentul consumarii.Infractiunea fapt epuizat este posibila la infractiunile : continui,continuate, progresive si la cele din obicei sau obisnuinta.

32. Cauzele generale de nepedepsire.

Generale: desistarea şi împiedicarea producerii rezultatului, împiedicarea de către participant a consumării faptei;
Speciale : denunţarea faptei, retragerea mărturiei mincinoase, denunţarea .
Totodată cauzele care înlătură caracterul penal al faptei se deosebesc şi de cauzele care înlătură executarea pedepsei, caz în care fapta este infracţiune, făptuitorul va răspunde pentru ele, dar ulterior sau chiar în timpul stabilirii răspunderii penale intervine o cauză care înlătură executarea pedepsei.

33. Desistarea.

Desistarea reprezintă renunţarea de bună-voie din partea făptuitorului la continuarea executării acţiunii ce constituie elementul material al laturii obiective a infracţiunii.

34. Împiedicarea producerii rezultatului.

Impiedicarea producerii rezultatului consta in zadarnicirea din partea faptuitorului, de buna voie, a aparitiei rezultatului faptei sale care a fost realizata in intregime.

Atat desistarea cat si impiedicarea producerii rezultatului sunt cauze de nepedepsire, reprezinta o incurajare a faptuitorului de a renunta la continuarea executarii  faptei, ori la producerea rezultatului impiedicand aparitia acestuia si drept consecinta rezultatul socialmente periculos nu se produce.

PARTEA GENERALĂ

TITLUL I
  Legea penală şi limitele ei de aplicare

CAPITOLUL I
  Principii generale

Legalitatea incriminării

   Art. 1. - (1) Legea penală prevede faptele care constituie infracţiuni.

   (2) Nicio persoană nu poate fi sancţionată penal pentru o faptă care nu era prevăzută de legea penală la data când a fost săvârşită.

Legalitatea sancţiunilor de drept penal

   Art. 2. - (1) Legea penală prevede pedepsele aplicabile şi măsurile educative ce se pot lua faţă de persoanele care au săvârşit infracţiuni, precum şi măsurile de siguranţă ce se pot lua faţă de persoanele care au comis fapte prevăzute de legea penală.

   (2) Nu se poate aplica o pedeapsă ori nu se poate lua o măsură educativă sau o măsură de siguranţă dacă aceasta nu era prevăzută de legea penală la data când fapta a fost săvârşită.

   (3) Nicio pedeapsă nu poate fi stabilită şi aplicată în afara limitelor generale ale acesteia.

CAPITOLUL II
  Aplicarea legii penale

SECŢIUNEA 1
  Aplicarea legii penale în timp

Activitatea legii penale

   Art. 3. - Legea penală se aplică infracţiunilor săvârşite în timpul cât ea se află în vigoare.

Aplicarea legii penale de dezincriminare

   Art. 4. - Legea penală nu se aplică faptelor săvârşite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă. În acest caz, executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a măsurilor de siguranţă, pronunţate în baza legii vechi, precum şi toate consecinţele penale ale hotărârilor judecătoreşti privitoare la aceste fapte încetează prin intrarea în vigoare a legii noi.

Aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei

   Art. 5. - (1) În cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

   (2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi actelor normative ori prevederilor din acestea declarate neconstituţionale, precum şi ordonanţelor de urgenţă aprobate de Parlament cu modificări sau completări ori respinse, dacă în timpul când acestea s-au aflat în vigoare au cuprins dispoziţii penale mai favorabile.

Aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei

   Art. 6. - (1) Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară, sancţiunea aplicată, dacă depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, se reduce la acest maxim.

   (2) Dacă după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare la detenţiune pe viaţă şi până la executarea ei a intervenit o lege care prevede pentru aceeaşi faptă numai pedeapsa închisorii, pedeapsa detenţiunii pe viaţă se înlocuieşte cu maximul închisorii prevăzut pentru acea infracţiune.

   (3) Dacă legea nouă prevede în locul pedepsei închisorii numai amenda, pedeapsa aplicată se înlocuieşte cu amenda, fără a se putea depăşi maximul special prevăzut în legea nouă. Ţinându-se seama de partea executată din pedeapsa închisorii, se poate înlătura în totul sau în parte executarea amenzii.

   (4) Măsurile educative neexecutate şi neprevăzute în legea nouă nu se mai execută, iar cele care au corespondent în legea nouă se execută în conţinutul şi limitele prevăzute de aceasta, dacă este mai favorabilă.

(5) Când legea nouă este mai favorabilă în condiţiile alin. (1)-(4), pedepsele complementare şi măsurile de siguranţă neexecutate şi neprevăzute în legea nouă nu se mai execută, iar cele care au corespondent în legea nouă se execută în conţinutul şi limitele prevăzute de aceasta.

   (6) Dacă legea nouă este mai favorabilă numai sub aspectul pedepselor complementare sau măsurilor de siguranţă, acestea se execută în conţinutul şi limitele prevăzute de legea nouă.

   (7) Când o dispoziţie din legea nouă se referă la pedepse definitiv aplicate, se ţine seama, în cazul pedepselor executate până la data intrării în vigoare a acesteia, de pedeapsa redusă sau înlocuită potrivit dispoziţiilor alin. (1)-(6).

Aplicarea legii penale temporare

   Art. 7. - (1) Legea penală temporară se aplică infracţiunii săvârşite în timpul când era în vigoare, chiar dacă fapta nu a fost urmărită sau judecată în acel interval de timp.

   (2) Legea penală temporară este legea penală care prevede data ieşirii ei din vigoare sau a cărei aplicare este limitată prin natura temporară a situaţiei care a impus adoptarea sa.

SECŢIUNEA a 2-a
  Aplicarea legii penale în spaţiu

Teritorialitatea legii penale

   Art. 8. - (1) Legea penală română se aplică infracţiunilor săvârşite pe teritoriul României.

   (2) Prin teritoriul României se înţelege întinderea de pământ, marea teritorială şi apele cu solul, subsolul şi spaţiul aerian, cuprinse între frontierele de stat.

   (3) Prin infracţiune săvârşită pe teritoriul României se înţelege orice infracţiune comisă pe teritoriul arătat în alin. (2) sau pe o navă sub pavilion românesc ori pe o aeronavă înmatriculată în România.

   (4) Infracţiunea se consideră săvârşită pe teritoriul României şi atunci când pe acest teritoriu ori pe o navă sub pavilion românesc sau pe o aeronavă înmatriculată în România s-a efectuat un act de executare, de instigare sau de complicitate ori s-a produs, chiar în parte, rezultatul infracţiunii.

Personalitatea legii penale

   Art. 9. - (1) Legea penală română se aplică infracţiunilor săvârşite în afara teritoriului ţării de către un cetăţean român sau de o persoană juridică română, dacă pedeapsa prevăzută de legea română este detenţiunea pe viaţă ori închisoarea mai mare de 10 ani.

   (2) În celelalte cazuri, legea penală română se aplică infracţiunilor săvârşite în afara teritoriului ţării de către un cetăţean român sau de o persoană juridică română, dacă fapta este prevăzută ca infracţiune şi de legea penală a ţării unde a fost săvârşită ori dacă a fost comisă într-un loc care nu este supus jurisdicţiei niciunui stat.

   (3) Punerea în mişcarea a acţiunii penale se face cu autorizarea prealabilă a procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel în a cărei rază teritorială se află parchetul mai întâi sesizat sau, după caz, a procurorului general al parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Termenul în care procurorul poate emite autorizarea este de până la 30 de zile de la data solicitării autorizării şi poate fi prelungit, în condiţiile legii, fără ca durata totală să depăşească 180 de zile.

    ___________

    Alineatul (3) a fost modificat prin punctul 1. din Lege nr. 187/2012 începând cu 01.02.2014.

Realitatea legii penale

   Art. 10. - (1) Legea penală română se aplică infracţiunilor săvârşite în afara teritoriului ţării de către un cetăţean străin sau o persoană fără cetăţenie, contra statului român, contra unui cetăţean român ori a unei persoane juridice române.

   (2) Punerea în mişcare a acţiunii penale se face cu autorizarea prealabilă a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi numai dacă fapta nu face obiectul unei proceduri judiciare în statul pe teritoriul căruia s-a comis.

Universalitatea legii penale

   Art. 11. - (1) Legea penală română se aplică şi altor infracţiuni decât celor prevăzute în art. 10, săvârşite în afara teritoriului ţării de un cetăţean străin sau o persoană fără cetăţenie, care se află de bunăvoie pe teritoriul României, în următoarele cazuri:

   a) s-a săvârşit o infracţiune pe care statul român şi-a asumat obligaţia să o reprime în temeiul unui tratat internaţional, indiferent dacă este prevăzută sau nu de legea penală a statului pe al cărui teritoriu a fost comisă;

   b) s-a cerut extrădarea sau predarea infractorului şi aceasta a fost refuzată.

   (2) Dispoziţiile alin. (1) lit. b) nu se aplică atunci când, potrivit legii statului în care s-a săvârşit infracţiunea, există o cauză care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale sau continuarea procesului penal ori executarea pedepsei sau când pedeapsa a fost executată ori este considerată ca executată.

   (3) Când pedeapsa nu a fost executată sau a fost executată numai în parte, se procedează potrivit dispoziţiilor legale privitoare la recunoaşterea hotărârilor străine.

Punere în aplicare Art. 11. prin Lege 187/2012 :

Art. 237. - În aplicarea dispoziţiilor art. 11 din Codul penal, condiţia aflării de bunăvoie pe teritoriul României se interpretează în sensul aflării benevole pe acest teritoriu la momentul dispunerii de către organele judiciare a unei măsuri privative sau restrictive de libertate în considerarea infracţiunii care atrage incidenţa principiului universalităţii.

Legea penală şi tratatele internaţionale

   Art. 12. - Dispoziţiile art. 8-11 se aplică dacă nu se dispune altfel printr-un tratat internaţional la care România este parte.

Imunitatea de jurisdicţie

   Art. 13. - Legea penală nu se aplică infracţiunilor săvârşite de către reprezentanţii diplomatici ai statelor străine sau de către alte persoane care, în conformitate cu tratatele internaţionale, nu sunt supuse jurisdicţiei penale a statului român.

Extrădarea

   Art. 14. - (1) Extrădarea poate fi acordată sau solicitată în temeiul unui tratat internaţional la care România este parte ori pe bază de reciprocitate, în condiţiile legii.

   (2) Predarea sau extrădarea unei persoane în relaţia cu statele membre ale Uniunii Europene se acordă sau se solicită în condiţiile legii.

   (3) Predarea unei persoane către un tribunal penal internaţional se acordă în condiţiile legii.

TITLUL II
  Infracţiunea

CAPITOLUL I
  Dispoziţii generale

Trăsăturile esenţiale ale infracţiunii

   Art. 15. - (1) Infracţiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârşită cu vinovăţie, nejustificată şi imputabilă persoanei care a săvârşit-o.

   (2) Infracţiunea este singurul temei al răspunderii penale.

Vinovăţia

   Art. 16. - (1) Fapta constituie infracţiune numai dacă a fost săvârşită cu forma de vinovăţie cerută de legea penală.

   (2) Vinovăţie există când fapta este comisă cu intenţie, din culpă sau cu intenţie depăşită.

   (3) Fapta este săvârşită cu intenţie când făptuitorul:

   a) prevede rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin săvârşirea acelei fapte;

   b) prevede rezultatul faptei sale şi, deşi nu-l urmăreşte, acceptă posibilitatea producerii lui.

   (4) Fapta este săvârşită din culpă, când făptuitorul:

a) prevede rezultatul faptei sale, dar nu-l acceptă, socotind fără temei că el nu se va produce;

   b) nu prevede rezultatul faptei sale, deşi trebuia şi putea să îl prevadă.

   (5) Există intenţie depăşită când fapta constând într-o acţiune sau inacţiune intenţionată produce un rezultat mai grav, care se datorează culpei făptuitorului.

   (6) Fapta constând într-o acţiune sau inacţiune constituie infracţiune când este săvârşită cu intenţie. Fapta comisă din culpă constituie infracţiune numai când legea o prevede în mod expres.

Săvârşirea infracţiunii comisive prin omisiune

   Art. 17. - Infracţiunea comisivă care presupune producerea unui rezultat se consideră săvârşită şi prin omisiune, când:

   a) există o obligaţie legală sau contractuală de a acţiona;

   b) autorul omisiunii, printr-o acţiune sau inacţiune anterioară, a creat pentru valoarea socială protejată o stare de pericol care a înlesnit producerea rezultatului.

CAPITOLUL II
  Cauzele justificative

Dispoziţii generale

   Art. 18. - (1) Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, dacă există vreuna dintre cauzele justificative prevăzute de lege.

   (2) Efectul cauzelor justificative se extinde şi asupra participanţilor.

Legitima apărare

   Art. 19. - (1) Este justificată fapta prevăzută de legea penală săvârşită în legitimă apărare.

   (2) Este în legitimă apărare persoana care săvârşeşte fapta pentru a înlătura un atac material, direct, imediat şi injust, care pune în pericol persoana sa, a altuia, drepturile acestora sau un interes general, dacă apărarea este proporţională cu gravitatea atacului.

   (3) Se prezumă a fi în legitimă apărare, în condiţiile alin. (2), acela care comite fapta pentru a respinge pătrunderea unei persoane într-o locuinţă, încăpere, dependinţă ori loc împrejmuit ţinând de aceasta, fără drept, prin violenţă, viclenie, efracţie ori alte asemenea modalităţi nelegale ori în timpul nopţii.

Starea de necesitate

   Art. 20. - (1) Este justificată fapta prevăzută de legea penală săvârşită în stare de necesitate.

   (2) Este în stare de necesitate persoana care săvârşeşte fapta pentru a salva de la un pericol imediat şi care nu putea fi înlăturat altfel viaţa, integritatea corporală sau sănătatea sa ori a altei persoane sau un bun important al său ori al altei persoane sau un interes general, dacă urmările faptei nu sunt vădit mai grave decât cele care s-ar fi putut produce în cazul în care pericolul nu era înlăturat.

Exercitarea unui drept sau îndeplinirea unei obligaţii

   Art. 21. - (1) Este justificată fapta prevăzută de legea penală constând în exercitarea unui drept recunoscut de lege sau în îndeplinirea unei obligaţii impuse de lege, cu respectarea condiţiilor şi limitelor prevăzute de aceasta.

   (2) Este de asemenea justificată fapta prevăzută de legea penală constând în îndeplinirea unei obligaţii impuse de autoritatea competentă, în forma prevăzută de lege, dacă aceasta nu este în mod vădit ilegală.

Consimţământul persoanei vătămate

   Art. 22. - (1) Este justificată fapta prevăzută de legea penală săvârşită cu consimţământul persoanei vătămate, dacă aceasta putea să dispună în mod legal de valoarea socială lezată sau pusă în pericol.

   (2) Consimţământul persoanei vătămate nu produce efecte în cazul infracţiunilor contra vieţii, precum şi atunci când legea exclude efectul justificativ al acestuia.

CAPITOLUL III
  Cauzele de neimputabilitate

Dispoziţii generale

   Art. 23. - (1) Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, dacă a fost comisă în condiţiile vreuneia dintre cauzele de neimputabilitate.

   (2) Efectul cauzelor de neimputabilitate nu se extinde asupra participanţilor, cu excepţia cazului fortuit.

Constrângerea fizică

   Art. 24. - Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârşită din cauza unei constrângeri fizice căreia făptuitorul nu i-a putut rezista.

Constrângerea morală

   Art. 25. - Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârşită din cauza unei constrângeri morale, exercitată prin ameninţare cu un pericol grav pentru persoana făptuitorului ori a altuia şi care nu putea fi înlăturat în alt mod.

Excesul neimputabil

   Art. 26. - (1) Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârşită de persoana aflată în stare de legitimă apărare, care a depăşit, din cauza tulburării sau temerii, limitele unei apărări proporţionale cu gravitatea atacului.

   (2) Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârşită de persoana aflată în stare de necesitate, care nu şi-a dat seama, în momentul comiterii faptei, că pricinuieşte urmări vădit mai grave decât cele care s-ar fi putut produce dacă pericolul nu era înlăturat.

Minoritatea făptuitorului

   Art. 27. - Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârşită de un minor, care la data comiterii acesteia nu îndeplinea condiţiile legale pentru a răspunde penal.

Iresponsabilitatea

   Art. 28. - Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârşită de persoana care, în momentul comiterii acesteia, nu putea să-şi dea seama de acţiunile sau inacţiunile sale ori nu putea să le controleze, fie din cauza unei boli psihice, fie din alte cauze.

Intoxicaţia

   Art. 29. - Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârşită de persoana care, în momentul comiterii acesteia, nu putea să-şi dea seama de acţiunile sau inacţiunile sale ori nu putea să le controleze, din cauza intoxicării involuntare cu alcool sau cu alte substanţe psihoactive.

Eroarea

   Art. 30. - (1) Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală săvârşită de persoana care, în momentul comiterii acesteia, nu cunoştea existenţa unei stări, situaţii ori împrejurări de care depinde caracterul penal al faptei.

   (2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi faptelor săvârşite din culpă pe care legea penală le pedepseşte, numai dacă necunoaşterea stării, situaţiei ori împrejurării respective nu este ea însăşi rezultatul culpei.

   (3) Nu constituie circumstanţă agravantă sau element circumstanţial agravant starea, situaţia ori împrejurarea pe care infractorul nu a cunoscut-o în momentul săvârşirii infracţiunii.

(4) Prevederile alin. (1)-(3) se aplică în mod corespunzător şi în cazul necunoaşterii unei dispoziţii legale extrapenale.

   (5) Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârşită ca urmare a necunoaşterii sau cunoaşterii greşite a caracterului ilicit al acesteia din cauza unei împrejurări care nu putea fi în niciun fel evitată.

Cazul fortuit

   Art. 31. - Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală al cărei rezultat e consecinţa unei împrejurări care nu putea fi prevăzută.

CAPITOLUL IV
  Tentativa

Tentativa

   Art. 32. - (1) Tentativa constă în punerea în executare a intenţiei de a săvârşi infracţiunea, executare care a fost însă întreruptă sau nu şi-a produs efectul.

   (2) Nu există tentativă atunci când imposibilitatea de consumare a infracţiunii este consecinţa modului cum a fost concepută executarea.

Pedepsirea tentativei

   Art. 33. - (1) Tentativa se pedepseşte numai când legea prevede în mod expres aceasta.

   (2) Tentativa se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea consumată, ale cărei limite se reduc la jumătate. Când pentru infracţiunea consumată legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă, iar instanţa s-ar orienta spre aceasta, tentativa se sancţionează cu pedeapsa închisorii de la 10 la 20 de ani.

Desistarea şi împiedicarea producerii rezultatului

   Art. 34. - (1) Nu se pedepseşte autorul care, înainte de descoperirea faptei, s-a desistat ori a încunoştinţat autorităţile de comiterea acesteia, astfel încât consumarea să poată fi împiedicată, sau a împiedicat el însuşi consumarea infracţiunii.

   (2) Dacă actele îndeplinite până în momentul desistării sau împiedicării producerii rezultatului constituie o altă infracţiune, se aplică pedeapsa pentru această infracţiune.